rolisz's site

Eminescu

Până acuma nu prea îmi plăcea Eminescu. Îi drept, nu îmi plăceau poeziile în general. Singurele versuri care mi-au plăcut au fost din ceva carte de istorie, dar chiar și acelea au rămas cu mine doar pentru sarcasmul care abunda în ele, nu de alta. Din ceva motiv, mie îmi scăpa "farmecul" poeziilor. Oricum mă uităm la versuri, la rime și la figurile de stil, tot ce puteam să zic era un ”Meh”. Poate asta are de- a face cu faptul că sunt orientat mai mult spre chestiile concrete, care au o valoare bine definită și nu sunt chiar așa deschise la in­ter­pretare. Deși au existat și mai există mulți matem­ati­cieni sau fizicieni care scriau și poezii. Deci cele două nu se exclud.

Dar azi, de voie-de nevoie, m-am apucat să citesc co­men­tar­i­ul la Scrisoarea I, 'cuz, you know, peste 4 luni dau bacul (pot găsi 10  lucruri mai utile pe care să le învăț, dar, din păcate, de trecut tot trebuie să trec la bac, chiar dacă am diplomă care îmi asigură intrarea la UBB!). Am început cu Scrisoarea I de Eminescu pentru că am lipsit de la lucrare, așa că nu mi-o învățasem deloc. Nu știam absolut nimic despre ce e vorba, doar că îmi trebuie pentru bac.

Tot citind co­men­tar­i­ul, am găsit câteva versuri care m-au im­pre­sion­at.

Atunci nici Neființă n-a fost și nici Ființă, Căci nu era nici spațiu, nici cer și nici stihie. Avea stăpân și margini pe-atuncea Universul? Avea adânci prăpastii? Dar mare? Nu se știe. N-a fost nici Nemurire, căci Moartea nu-ncepuse.

Versurile cu bold mi-au captat în mod deosebit atenția. Ce minte dizlocată trebuie să ai ca să pui o asemenea întrebare când vorbești de cos­mo­geneză? Wow, out-of-the-box thinking la pătrat!

Ci-ntr-o clipă gândul-l duce mii de veacuri înainte; Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist și roș Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoși Cum planeții toți îngheață și s-azvârl rebeli în spaț...

De unde știa Eminescu că asta se va întâmpla cu Soarele peste câteva mii de veacuri? Chiar așa noroc a avut și a scos din burtă că ma­jori­tatea stelelor, atunci când îm­bătrâ­nesc, devin giganți roșii? Din câte am găsit eu pe net, primele observații spectrale ale stelelor s-au făcut prin 1908 de către Ejnar Hertzsprung and Henry Norris Russell, iar modele concrete despre evoluția stelelor au apărut doar mai târziu.  Așa că Eminescu s-ar putea să fi fost și un mic geniu în ale as­tronomiei.  Mă rog, eu nu aș descrie ex­pan­si­unea Soarelui într-un gigant roșu ca o închidere a unei răni, dar se acceptă o ușoară cos­me­ti­zare a realității în scopuri lirice. :P

Mâna care-au dorit sceptrul uni­ver­su­lui și gânduri Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri.

Cât de sec, dar  în același timp și melodios, este exprimat acest adevăr inevitabil? =)) Toată lumea moare spus poetic == toate lumea încape între patru scânduri. Deși îs curios ce fel de sicrie erau pe vremea lui Eminescu de avea numa 4 fețe. Ultima oară când am verificat sicriele sunt aprox­i­ma­tiv para­lelip­i­pedice, deci au șase laturi :P.

Deși am văzut că Eminescu avea talent de poet, cu filozofia lui tot nu sunt de acord. În opinia mea, relația dintre omul de geniu și omul comun este mult mai ok. Cunosc personal câteva genii de pe la olimpiade, și nu sunt deloc oameni încuiați cu care să nu poți vorbi despre altceva în afara domeniului în care excelează ei. Au Facebook, stau pe mess, ies cu prietenii la un suc sau la un film. Așa că un geniu poate să aibă relații obișnuite cu omul de rând, nu trebuie să stea singur, izolat, meditând la ceva probleme abstracte. E greșeala lui dacă nu are o viață socială. Dacă omul de geniu din poeziile lui Eminescu era așa deștept, de ce nu a învățat să so­cial­izeze?!

Și acum, să revin la chestii mai in­tere­sante: crearea unui ORM propriu :X