Changing Romania, one square meter at a time

Azi a fost la Cluj James A. Robinson, political scientist și economist, și a ținut o prezentare bazată mai ales pe cartea lui, Why Nations Fail. Eveni­men­tul a fost organizat de RomaniaOne, care este „un instinct” care vrea să transforme România în unul din cele mai bune locuri din lume de a trăi, munci și a te juca. Și au asta pe blogul lor:

RomaniaOne a fost înființată de Don Lothrop, un american care a reușit să se în­dră­gostească de țara noastră mai mult decât mulți români. El încearcă din răsputeri să schimbe România, să elimine corupția și să o facă o țară mai bună, în care nu este dorința principală a 80% din tineri să plece în străină­tate.

James Robinson afirmă că diferența între țările care s-au îmbogățit și cele care au rămas într-o stare de sărăcie este, în mod previzibil, dez­voltarea tehno­log­ică, capitalul cultural și in­vestiți­ile în educație și inovație. Ideea lui nouă este că motivul pentru care țările sub­dez­voltate rămân în acea stare este că au instituții extractive, care au scopul de a lua resurse de la oameni, pe când în țările dezvoltate in­sti­tuți­ile sunt inclusive și ajută oamenii și le oferă stimulente pentru a se implica, a dezvolta și a îmbunătăți lucrurile.

Unul din exemplele de instituții inclusive pe care l-a dat este cel al sistemului de brevete. În America acesta era deschis pentru toți și s-au făcut ceva statistici și în secolul 19 o treime din cei care au brevetat erau analfabeți, dar aceasta nu îi împiedica să își pună cre­ativ­i­tatea la con­tribuție și să breveteze ideile lor. Nu conta ce meserie avea cineva, ce statut social, deoarece pentru aceași sumă fixă putea obține protecție din partea guvernului pentru ideile sale. Aceasta a permis o dezvoltare rapidă a in­ven­ta­to­rilor în America, printre care și Thomas Edison, cel care a descoperit becul.

Una din țările sub­dez­voltate cu instituții extractive este Africa de Sud. Cândva la începutul secolului 20 acolo s-a dat o lege „Natives Land Act” prin care se restrângea terenul care putea fi deținut de negrii la doar 7% din suprafața țării, pe când aceștia reprezen­tau 80% din populație. Apoi s-au re­stricțion­at chiar și meseriile pe care le puteau avea negrii, ajungând ca aceștia să poată lucra doar ca muncitori necal­i­fi­cați în mine sau fabrici. Faptul că 80% din populație era limitată de in­sti­tuți­ile statului și nu putea produce la potențial maxim a limitat dez­voltarea care putea să aibă loc în Africa de Sud și astfel au rămas în urmă față de alte țări.

James a recunoscut la început că a studiat mai mult țări din Africa și din America de Sud și despre România știe mai puține, așa că putem să îl con­traz­icem în acest domeniu, dar a zis că din câte știe, Columbia este o țară dezvoltată similar cu România. Și în Columbia corupția este foarte răspândită. Deși politi­cie­nilor de acolo le place să dea multe legi, acestea nu sunt respectate. Columbieni chiar au un proverb despre aceasta „I obey the law, but I don't comply with it”. Și în Columbia au rămas urmele colo­nial­is­mu­lui de pe timpul când au fost pe acolo spaniolii și por­tughezii și au avut in­sti­tuți­ile lor extractive, care doar au exploatat toată America de Sud. În mod similar, și în România, inițial a fost Imperiul Otoman, care ca și instituție de stat avea doar taxarea, fără să ofere nimica în schimb, iar apoi regimul comunist, care a suprimat orice man­i­festare a so­ci­etăților civice. O diferență este că în Columbia este mai periculos să vrei să schimbi lucrurile. Zicea că un prieten de-al său, care era șeful Vămii și al Taxelor a trebuit să se mute în Spania cu familia sa, deoarece un dealer de droguri a pus o recompensă de 3 milioane de dolari pe capul lui, deoarece el încerca să schimbe situația din Columbia.

Ca exemplu de țară care a trecut de la instituții extractive la unele inclusive, și astfel a devenit un centru de dezvoltare, este dată Marea Britanie. În secolul 17, în Marea Britanie erau multe facțiuni și mulți nobili care făceau cam ce vroiau ei și nu exista o putere cu adevărat cen­tral­iza­tă. Pe atunci era rege James II, care făcea multe fa­voritisme și se implica în cazurile judecă­torești. Dacă nu îi plăcea verdictul într-un caz, judecă­torul era schimbat cu un prieten al regelui, care se asigura că rezultatul va fi mai convenabil. Situația a ajuns așa de rea că oamenii s-au răsculat și au făcut „The Glorious Rev­o­lu­tion”. Dacă doar câțiva oameni s-ar fi înțeles între ei să facă revoluție, atunci s-ar fi ajuns la simpla schimbare a ben­e­fi­cia­ru­lui fa­voritismelor, aceștia fiind rev­oluționarii, fără să fie vreo schimbare pentru popor și pentru țară. Aceasta s-a întâmplat de multe ori de-a lungul istoriei, fiind numită „circling of the elites”, când elita care guvernează este doar schimbată de o altă elită care își urmărește agenda proprie. Dar la revoluția glorioasă din Anglia, atâția oameni au venit la un loc, din diferite straturi sociale, că nu s-au putut promite fa­voritisme tuturor, ci au ales ca mai bine să fie măsuri drepte pentru toți, și astfel s-a ajuns la ieșirea din acest cerc vicios.

Acest fenomen în care oamenii schimbă favoruri pentru a obține ceva, James îl numește clientism. Sugestia lui pentru a ieși din clientism este să ataci partea de cerere, adică publicul general, și nu partea de ofertă, și anume politi­cienii, deoarece aceștia din urmă nu prea au ce alt joc să joace. Dacă nu fac clientisme, nu ajung la putere, iar apoi nu rămân la putere dacă nu fac în continuare diferite favoruri pentru cei care i-au pus în acele poziții. Dar dacă se schimbă ceva în men­tal­i­tatea poporului și acesta nu se mai așteaptă ca aceasta să fie mersul normal al lucrurilor, în care dacă primesc ceva atunci votează cu acea persoană, atunci lucrurile se vor schimba, deoarece politi­cienii se vor adapta cerințelor.

Acestea au fost lucrurile care mi-au rămas în minte din prezentare. În esență: change around you, don't do clientism, but invest in inclusive in­sti­tu­tions.

Au fost mai multe întrebări, una din ele era similară cu ceva ce aveam și eu în minte, și se referea la situația politică curentă din America, unde deși oricine poate vota, politi­cienii tot mai mult ascultă de anumite grupuri de interes, care spon­sorizează campaniile lor electorale, și astfel, deși procesul este unul inclusiv, rezultatul este unul ex­tracțion­ist.

Am cumpărat cartea lui și am și autograf :D

Unul din sponsorii eveni­men­tu­lui a fost Marty restau­rants, care aveau acest panou de reclamă acolo :))):